bucharest gourmet festival

primul weekend de vara vine cu un festival care suna absolut delicios. bine ca-i la voi, iar eu ma voi delecta doar cu poze. de ciuda, o sa ma duc la borough market si-o sa va dau likeuri si inimoare de la standul cu confit de rata, na! :)

cine-i bucharest gourmet festival asta? pai, pe scurt, foarte pe scurt, aproximativ 2 hectare in zona drive-in din baneasa shopping city, unde, intre 3 si 5 iunie, se vor reuni unele dintre cele mai renumite restaurante, bistrouri sau baruri din Bucuresti si din tara.

gourmet festival

si pentru ca e un festival dedicat culturii gastronomice si artei gustului, in afara de toate locurile astea minunate
pline de bunatati, bucharest gourmet festival promite si show-uri de live cooking, de unde poti prinde tot felul de tehnici de gatit, workshopuri pe teme culinare, degustari de vinuri, o scena de muzica live, dar si diferite activitati, precum kids corner, unde vor exista si ateliere de gatit pentru copii. dar sa le luam pe rand.

de la fine dining la street food si de la beri artizanale la prajituri, de la bucharest gourmet festival nu va lipsi nimic. evenimentul va fi impartit in zone speciale precum fine dining & urban contemporary, romanian gastronomy, international cuisine, grill & bbq, electrolux gourmet area, street food, deli market sau ice cream & sweets corner.

publicul va avea posibilitatea sa descopere restaurante faimoase din bucuresti si din tara si sa experimenteze cele mai alese preparate, totul intr-un decor culinar complet. norma lui sisoko, madame pogany, kunai, zahana 33, phill, red angus, ivan pescar, switch.eat, matache macelaru, oro toro, hard rock cafe, pescarus, taj, japanos kanpai, la finca by alioli, bacania veche (sar’na, marius!), furculision, vatra neamului, cherhana jurilovca, spritz house, grand combo, burger van, simbio (cu drag si dor), furgoneta, peste paine, duma’s van, domino’s pizza, frizzante ride, la cazarma, biutiful, carrefour, conard, bacania rod, taramul condimentelor, hadar chalet, hobbychef, lay’s, gourmet-online.ro, budureasca, crama oprisor, cramele recas, halewood, zaganu, ground zero, sikaru, bloom speciality coffee, jack daniels, lipton, belli siciliani, zobuian, playbake, santhe, dorian sweet, limonada lui iulian, paula ana si butoiul cu inghetata sunt doar cateva dintre numele care si-au anuntat deja prezenta la bucharest gourmet festival. adica o sa fie mai multe, dar nu erau suficiente. :)

mai mult, alaturi de scena live, la bucharest gourmet festival va exista si o altfel de scena, cea dedicata show-urilor de live cooking, care ii va initia pe vizitatori in tainele celor mai noi tehnici de preparare culinara. timp de trei zile, electrolux va gazdui demonstratii culinare inedite cu sustinerea unora dintre cei mai cunoscuti chefi ai momentului si ii va inspira pe cei prezenti, oferindu-le posibilitatea de a degusta cele mai savuroase preparate.

altfel, cum mai povesteam eu cand eram mai mica pe la blogedebere.ro, nu de foarte putine ori, in retete, gasesti expresia ‘adaugati putina bere pentru fragezirea bucatelor’. berea, impreuna cu mirodeniile, se dovedeste a fi adesea acel ingredient extra de care un preparat exceptional are nevoie pentru a face diferenta. gastronomia este un domeniu foarte complex, un domeniu care te poate transpune in mai multe lumi, in acelasi timp. drept urmare, Silva va inspira calatoriile de descoperire culinara la gourmet festival.

muzica live nu va lipsi nici ea, iar in cele trei zile de bucharest gourmet festival vor urca pe scena cateva dintre cele mai interesante proiecte muzicale romanesti, incepand cu subcarpati, intr-o varianta electro-acustica si urma, ce vor fi acompaniati de un cvartet de coarde. toulouse lautrec a ales sa-si inchida turneul de promovare a albumului ‘dejun in iarba’ la gourmet festival, iar alaturi de set-up-ul obisnuit, pe scena vor avea si un violoncel. yellLow vor asigura doza de electro, alternative, groovy si un pic de rock. dupa ce au intrat pe frecventele radiourilor alternative din canada si statele unite ale americii, we singing colors isi aduc indie-pop-ul la bucuresti. JAZÚ inseamna ioana, florin, mandela, gajol, bogdan si alexandru, iar impreuna vor delecta publicul de la bucharest gourmet festival cu un mix de funk, soul si bossa nova, in timp ce helen va veni cu proaspat lansatul EP, ‘in another place’. nu in ultimul rand, breeze vor incanta cu jazz si brasil electro.

vorbeam de o zona dedicata copiilor. carrefour kids corner va fi o zona special amenajata in cadrul bucharest gourmet festival, ce va include activitati care sa-i includa si pe cei mici in aceasta sarbatoare a gustului si sa ii initieze in tainele decorarii brioselor si mini prajiturilor. copiii vor fi distrati de pizzaiolo si vor invata cum sa pregateasca mini-salate sanatoase. in plus, acestia vor asculta povesti si vor participa la ateliere de modelaj baloane si face painting.

de retinut

banca transilvania va fi alaturi de bucharest gourmet festival pentru a implementa pentru prima oara in bucuresti sistemul de carduri internationale folosit de marile festivaluri din europa. cardurile pe care vizitatorii le vor avea la dispozitie pentru plata in interiorul festivalului vor fi contactless, micsorand astfel timpul alocat platilor.

biletele costa 15 lei pentru o zi sau 30 de lei pentru abonamentul care iti asigura accesul in toate cele 3 zile de festival si ar trebui sa mai stii si ca toti copiii sub 14 ani care sunt insotiti de parinti vor avea acces gratuit la bucharest gourmet festival. mai multe informatii gasiti aici: https://www.facebook.com/gourmetfestivalromania, iar bilete si abonamente aici: www.gourmetfestival.ro.

nelamuriri?

the bucket list vazut de aproape

momentul in care am pasit pentru prima data in bucataria unui restaurant n-a fost doar momentul in care am decis ca e timpul sa-mi schimb locul de munca, a fost momentul in care viata mea avea sa se schimbe complet, din toate punctele de vedere. viata sociala, timp liber, weekend-uri, prieteni, prima zi de craciun, noaptea dintre ani, ore de somn, ceasul de la mana; aveam sa renunt la ele, putin cate putin, dar cu fiecare zi mai mult.

aveam sa invat multe despre mine. aveam sa visez naut, sa plang mult, sa obosesc. aveam sa invat ce inseamna munca fizica, rabdarea sau cat de greu sa castiga increderea si respectul. aveam 25 de ani si nici cea mai mica idee despre viata.

viata.

am cautat mai devreme cuvantul in dictionar si m-am oprit asupra unei definitii: timp cuprins intre nasterea si moartea cuiva; sirul evenimentelor intamplate in acest timp.

timpul.

l-am cautat si pe el in dictionar: mediu omogen si nedefinit, analog spatiului, in care ne apare succesiunea ireversibila a fenomenelor.

alegeri. le facem in fiecare moment al vietii noastre. fiecare alegere pe care o facem are, fara exceptie, un rezultat. desigur, ele pot fi bune sau proaste; la fel si rezultatele. in urma cu cativa ani am ales sa urmaresc ‘the bucket list’. il stiti, filmul cu milionarul jack nicholson si mecanicul morgan freeman, amandoi suferind de cancer. rezultatul? 90 de minute de plans de pe urma unui scenariu de hollywood. sa tot fi facut alegerea asta de vreo cinci ori de atunci, de fiecare data cu acelasi rezultat.

‘suntem suma alegerilor noastre.’ nu mai stiu cine-a zis-o, dar pot sa va zic c-as putea fi, fara probleme, o caldare cu lacrimi. nu stiu cum s-o zic altfel, mi-e foarte simplu s-o zic asa: plang. mult. de bucurie, de suparare. de emotie, de dor. de ciuda. plang la filme, plang la concerte, opera si teatru, plang zilnic. si pe cuvant ca-mi face bine. cu toate astea, imi place sa spun despre mine ca sunt un om fericit. imi place s-o spun si-o spun tuturor, viata mea n-ar putea sa fie mai frumoasa decat este acum. desigur, e foarte simplu sa dracui si te dai cu fundu’ de pamant in buricul notting hill-ului cand ti se fura din buzunar ultimul model de samsung pe care ti l-ai cumparat de-o luna, da’-i infinit mai simplu sa bei o vodka pe stomacul gol, sa fumezi o tigara si sa zici ‘mergem, ba, la ottolenghi? ca d’aia am venit! si-mi dati si mie telefoanele voastre sa-i pozez mancarea.’ facem alegeri, scriem povesti, raman amintiri, se intretine fericirea. da’ asta-i o poveste. si mai am una, de ieri.

dupa o noapte prea lunga si-o dimineata prea scurta, am pornit cu my lovely andra catre ceea ce urma sa fie primul nostru private lunch impreuna, undeva in afara londrei, intr-un orasel pe care-l cheama rugby. stiam ca va fi un pranz pentru 7 persoane, aveam o adresa si-un portbagaj burdusit cu mancare si ustensile si ceva emotii ca nu ne-ajunge mousse-ul de ciocolata.

am ajuns in fata casei si-am vazut imediat bucataria, prin niste geamuri puse pe toata lungimea ei. m-am uitat in jur si mi-am zis: ‘ei, macar avem priveliste frumoasa’. aia cu ‘daca nu le place, e doar vina lor’ era deja vorbita de pe autostrada. cat de putin stiam…

ne-a intamplinat neil, unul din copiii cuplului in a caror casa urma sa gatim. imediat si-a facut aparitia tatal, un domn haios si senin, undeva intre 70 si 75 de ani, omul pe care nu-l voi uita vreodata. ne-au condus in bucatarie, ne-au ajutat sa ne familiarizam cu locul. simteam ca va fi un pranz reusit. de nicaieri (in prima zi de paste), andra i-a intrebat daca-i o simpla masa de paste sau sarbatoresc ceva anume. ‘pai, sa va spun drept, avem chiar doua lucruri de sarbatorit’, incepe senin. ‘eu si sotia mea suferim de cancer. ma rog, ea a trecut printr-o operatie in urma cu cateva saptamani, dar la ultimul control nu i-au mai gasit nici urma de celula bolnava. asta ar fi primul. al doilea e ca, sa vedeti, eu nu ma mai simt bine de cand cu chimioterapia si, impreuna cu doctorii si familia am hotarat sa o intrerup, sa traiesc ca inainte. imediat dupa ce am luat hotararea, baiatul mi-a zis ca trebuie sa-mi fac un bucket list. si uite-asa, mi-am dorit pranzul acesta. maine mergem la restaurantul x, marti la muzeu, iar miercuri, cel mai probabil, ne vom odihni’, ne spune zambind.

au ales sa sarbatoreasca viata, zice andra. viata, acest timp cuprins intre nasterea si moartea cuiva.

un an, despre mine

e sambata, 12:17, 6 februarie. azi, acum. m-am trezit la 8, desi am dormit 10 ore de miercuri pana aseara. ma simt obosita fizic si as da orice sa pot inchide ochii, sa ma trezesc maine. maine se implineste un an de cand am dat bucurestiul pe-o londra pe care, desi n-o stiam bine, o simteam acasa.

am aterizat la londra intr-o sambata dupa-amiaza, pe la 17.25, cu ‘supreme’-ul lui robbie williams in casti. incheiam un zbor pe parcursul caruia am plans cu sughituri aproape neincetat, cu amintirea proaspata a tuturor oamenilor dragi pe care ii stransesem in brate cu cateva ore in urma, la ceea ce avea sa fie cea mai frumoasa petrecere data vreodata in cinstea mea. in aeroport ma asteptau victor si elena, oameni pe care ii mai vazusem fix de doua ori pana atunci. oameni faini si buni, exact ca aceia de care imi spunea fostul meu bucatar-sef de la radisson ca ma voi inconjura. erau straini de mine si eu de ei aproape in totalitate. elena, despre care stiam atunci doar ca va fi fata cu care voi imparti o casa, a devenit sora mai mare pe care n-am avut-o niciodata.

aproape o luna mai tarziu, una in care nu reuseam sa-mi gasesc locul, trei dintre oamenii cu care imi petreceam zilele au plecat intr-o mini-vacanta, lasandu-ma cu gandurile si framantarile mele. a fost weekendul in care am plans prima data post-mutare. am incheiat totusi cu o noapte de dans in intunericul camerei si cu doua sticle de sampanie baute. 3 zile mai tarziu, exact de ziua mea, am primit telefonul pe care il asteptam; programarea unui trial shift in compania ce mi-a devenit a doua casa.

cu patru restaurante deschise la momentul respectiv, compania deschidea al cincilea punct de lucru, cel ce avea sa devina punctul de control. tot atunci mutau si serviciul de catering ce trebuia sa creasca. desi nu stiam ce implica si dorinta mea era sa lucrez in restaurant, am acceptat postul; o data pentru ca era loc sa invat ceva nou, apoi pentru ca mi-ar fi fost mai usor sa ma transfer in cadrul companiei daca se elibera un post. impreuna cu doi oameni fabulosi, bucatarul meu sef si my lovely partner in crime, daniela, am pornit, cu avant, pe-un drum complet necunoscut mie. am muncit pe branci 8 luni de zile, de luni pana vineri, cateodata si-n weekend. am muncit ziua, am muncit noaptea, am muncit chiar zile si nopti legate. am aflat despre mine ca pot mai mult decat as fi vrut sa cred, am aflat ca imi place mai mult decat pot sa exprim in cuvinte. am fost ocupati tot timpul, ne-am lovit de probleme carora le-am gasit mereu solutii, am fost echipa perfecta.

am avut satisfactii uriase, dar si zile in care m-am intrebat daca mai pot. aici a intervenit si andra, a doua mea sora mai mare; din nou, una pe care n-am avut-o niciodata. pe facebook nu se vede, dar andra nu e doar tipa cu care mananc si beau bine, cu care descopar locuri sau care ma duce la mare de valentine’s day. andra e omul care, pe langa faptul ca ma inspira, ma motiveaza si ma ajuta sa inteleg lucruri care mi se intampla.

am avut un an fabulos, un an in care am investit foarte mult in mine; bine, chiar daca asta inseamna bilete la concerte, teatru si mancare buna. nu mi-am refuzat nicio experienta si am reusit sa ma cunosc mai bine decat am facut-o 26 de ani. mi-am acordat timp pe care l-am petrecut foarte mult doar cu mine, mi-am stabilit prioritati, am invatat sa spun nu, am inceput sa pricep ca, mai intai, contez eu si ca asta nu ma face un om egoist.
am invatat ca daca vreau, pot. daca pot, pot mai mult. daca pot mai mult, merit mai mult. iar daca merit mai mult, o sa primesc mai mult. si e atat de simplu.

inceputul lui decembrie se anunta unul prost. ceva se intamplase la munca si simteam ca nu mai apartin. aveam doua solutii: sa plec intr-un alt restaurant sau sa plec de tot. cumva, am speculat-o si, stiind (fara vreo modestie) ca le-as fi utila, le-am cam cerut sa ma mute. nu m-au intrebat de ce, au dat doar niste telefoane. 3 zile mai tarziu paseam in al saselea restaurant al companiei, proaspat deschis si cu ceva probleme de organizare. a fost nevoie de 3 zile in care le-am aratat ca vreau si pot, mi-au dat pe mana, fara ezitare, sectia de salate si startere. nu exista ceva din meniu sa nu-l stiu a face. imi gasisem din nou locul, simteam ca apartin, conducerea restaurantului nu ma mai voia plecata. stiam ca vreau, stiam ca pot, stiam ca e loc sa avansez acolo. imi facusem planuri, voiam ca anul 2016 sa fie al meu, asa cum promiteau si astrele, dupa cum imi spunea maica’mea cu cateva saptamani in urma. :)

tot cu cateva saptamani in urma aflasem ca my lovely partner in crime, fosta colega de la catering, urmeaza sa plece. intr-un timp scurt am avut doua discutii: una cu bucatarul sef de la catering, cel care imi propunea sa ma intorc si alta cu executive-ul, head chef-ul care trebuie sa mentina linistea si ordinea in toate cele 6 restaurante; cu el a fost scurt, dupa cum urmeaza: nu stiu ce te-au intrebat, ce ti-au propus, dar de aici eu nu te las sa pleci. ‘ce bine’, zic.

saptamana asta a inceput ca oricare alta; la 6 intram in bucatarie si ma apucam de treaba. primesc primul telefon, de la fostul meu bucatar-sef: ‘e o nebunie, se intampla chestii, am plecat de pe catering si am preluat o alta bucatarie. vezi ca suntem foarte aglomerati de miercuri, mai mult ca sigur o sa fie nevoie sa-l preiei tu 3 zile.’ ‘daca trebuie, trebuie’, zic. ‘astept instructiuni.’. o ora mai tarziu, seful companiei aflat in vizita ‘de lucru’ imi spune, foarte pe scurt, ca e nevoie de mine acolo pret de cateva zile. ‘pai, cum as putea eu sa refuz? vin, da’ fix trei zile!’. mult mai tarziu si fara prea mult entuziasm, ma suna si executive-ul: ‘bai, na. cica tre’ sa te duci. iti promit ca numa’ pana vineri, luni te asteptam tot aici.’

miercuri, ziua 1: am pasit in bucataria pe care o lasasem, totusi, cu ceva probleme pentru a o gasi, doua luni mai tarziu, intoarsa pe dos. primul gand a fost sa-mi bag picioarele, sa-mi dau demisia si sa plec acasa. mi-a trecut repede, mi-am spus ca n-are cum sa-mi fie asta limita. am pus spotify-ul in functiune si-am inceput sa dau din maini. mi-au dat pe mana un om dintr-o alta bucatarie, care mai lucrase pe catering, dar nu la noi. nu stiu cum am scos in timp cele toate 10 comenzi pentru pranz, dar le-am scos. 12 ore mai tarziu eram in sala de sedinte cu seful si cu cei doi oameni din birouri care se ocupa de catering; le-am zis ca asta nu-i treaba care sa mai mearga, ca le lipsesc de toate, ca trebuie gandita din nou. a fost prima data cand au aruncat propunerea: ‘suntem constienti, s-au intamplat toate intr-un timp scurt. vrem s-o luam de la capat si ne-am dori sa stai cu noi.’ ‘bine, zic. dar ce ne facem, ca eu nu prea vreau sa stau in nebunia asta. iubesc meseria asta atat de mult incat, o alta saptamana ca asta m-ar face s-o urasc. de ce n-am ramane prieteni?’. ‘fair enough, zice. hai sa trecem peste ziua de vineri, respiram adanc si vedem ce-i de facut.’

joi, ziua 2: cu foarte putina treaba pentru ziua in curs, gasesc ca-i de cuviinta sa fac un plan pentru vineri, pentru a duce la bun sfarsit comenzi care, insumate, compun un numar format din 5 cifre. in lire. mi se mai da un om, angajat de vreo luna, care inseamna doua maini in plus. pe parcursul zilei mi se perinda prin bucatarie toata conducerea, atat din birouri, cat si din restul bucatariilor. kitchen managerul proaspat angajat se uita atent la toate listele pe care mi le fac, ii expun planul meu de lupta si ma intreaba senin: ‘cum e posibil sa te organizezi asa dupa o absenta de doua luni? unde ai fost pana acum si de ce te-au lasat sa pleci?’. zambesc, ii multumesc si ii spun ca asa cred eu ca ar fi trebuit sa fie dintotdeauna. o ora mai tarziu, seful intra din nou in bucatarie, se scuza si incepe: ‘stiu ca am promis ieri ca nu te bat la cap, dar in momentul asta suntem toti impresionati de ce ai facut in ultimele doua zile. nu-mi da un raspuns acum, dar mi-as dori sa ne dai o sansa aici, la catering. imi doresc atat de mult, incat sunt dispus sa-ti dau o saptamana in care sa te aduni, sa vorbim cu totii, sa punem lucruri pe hartie, sa-l relansam. te vad foarte ocupata si implicata in momentul asta, probabil ca nici nu ma asculti, dar tocmai ti-am propus postul de bucatar-sef.’

intr-o fractiune de secunda mi-am amintit de toate momentele petrecute acolo, de zilele si de noptile in care am lucrat pe branci, dar cu drag, de cat de multe am invatat, atat despre bucatarie, cat si despre mine. desi mi-as fi tipat bucuria, tot ce-am putut sa leg a fost: ‘tu esti constient ca eu am venit in compania asta acum aproape 11 luni? ca experienta mea in bucatarie, in total, nu insumeaza 2 ani? realizezi ca nu am experienta necesara pentru a conduce, efectiv, o bucatarie?’. am primit un raspuns, pe care, cu parere da rau, nu cred ca l-as fi primit in alte locuri: ‘alex, stii care e cea mai mare provocare pentru mine de 7 ani? nu sa gasesc oameni care stiu sa gateasca. nu sa-i gasesc pe aia care se conformeze cu niste reguli sau pe aia care sa faca, efectiv treaba. cel mai greu imi e sa gasesc oameni carora sa le pese. ma uit la tine de doua zile si ma gandesc ca poate chiar aveam nevoie de furtuna asta pentru a te putea vedea cu adevarat. cand am hotarat sa te aducem aici pentru evenimentele de saptamana asta ne asteptam sa scoti ceva bun, dar ce ai facut si faci acum este peste asteptarile noastre. simt ca trebuie sa te rasplatesc si asta-i singura modalitate care imi vine in cap. mi-as dori sa accepti.’

vineri, ziua 3: a inceput exact la miezul noptii, dupa 2 ore si 30 de minute de somn. la ora 1 a ajuns un alt coleg si, cu toate listele facute, ne-am apucat de treaba. la ora 3, ca niciodata, kitchen managerul pasea si el in bucatarie. ‘da-mi ceva de facut’, zice. ma uitam la el rusinata si nu stiam cum sa-i spun ca mi-ar trebui niste parmezan ras. ‘am venit sa te ajut, nu sa te dau peste cap. ce-mi spui tu, aia fac’, a simtit nevoia sa completeze. am inceput sa ne miscam si-am facut-o elegant. la ora 6 a ajuns executive-ul care, vazand ca tot ce mai aveam de facut era de aranjat platouri, de inchis, de etichetat si incarcat in masini, mi-a zis: ‘stiu ce ti-au propus, am discutat cu totii. n-am fost impacat cu ideea pana acum, cand vad cum te-ai organizat. cred ca asta trebuie sa fie locul tau si ma gandesc ca ar trebui sa accepti.’
la ora 17.00 terminam curatenia, primisem confirmarea ca toata mancarea a ajuns la client, dansam de bucurie. am trecut prin birouri sa-i salut. ‘alex, you’re a legend! du-te acasa, fa un dus, bea ceva, sarbatoreste! odihneste-te si ia si contractul asta cu tine. sper sa ne vedem luni, tot aici!’.

imi propusesem sa scriu postarea asta, dar la inceputul saptamanii ar fi avut o alta structura. ma simt norocoasa. la un an de cand am ajuns la londra, inca ma trezesc, in fiecare dimineata, spunandu-mi: ‘bai, eu chiar nu-s in vacanta aici, asta chiar se intampla’. sunt norocoasa pentru ca traiesc facand ceva ce-mi place, intr-o companie care-mi place, cu oameni care-mi plac. sunt norocoasa pentru ca niciodata o problema de sanatate nu m-a impiedicat sa ma ridic din pat, pentru ca m-am inconjurat de oameni care ma inspira, care au mereu o vorba buna sau sunt gata sa-mi dea o palma dupa cap, dupa caz. sunt norocoasa sa fiu exact acolo unde vreau sa fiu, fara sa simt ca n-as fi de-a lor. imi duc traiul intr-un oras pe care-l iubesc si care, la randul lui, imi arata ca ma iubeste.

salutari de acasa!

12670445_10206796105718597_2328438231060804273_n

fabricantii de zambete implinesc 5 ani!

cum am tot spus, cea mai draga isprava sufletului meu e legata de oamenii din viata mea. toti. fabricantii de zambete inseamna cei mai faini oameni, familie si prieteni, toti veseli si frumosi. in 2011 ne aventuram pentru prima oara si avea sa ne placa tare mult.

pe parcursul a 5 ani de zile am cunoscut si am cunoscut mai bine copii frumosi si oameni de bine. incercam, atat cat putem, sa le punem zambete pe chipuri. am organizat petreceri, am copt sute de briose, mi s-au alaturat si cateva mandre, au copt si ele; le-am vandut, am strans bani, am facut frumos si ne-a placut de fiecare data. sunteti foarte multi cei care stiti despre ce vorbesc; cei care mai aveti nevoie de informatii, gasiti pe pagina de facebook cam tot ce-am izbutit in acesti ani.

10702236_10203461230468800_2532732645073564396_n 1381481_10202196043897228_510627783256057757_n

copiii de la asezamantul social ‘sfintii mihail si gavril’ din slobozia de giurgiu ne-au intrat definitiv la suflet si anul acesta il mutam pe mosul la ei in curte. cei care doriti sa va alaturati, abia v-asteptam. eu nu-mi aduc aminte cand i-am scris ultima data mosului, dar stiu ca in fiecare an mi-a cam facut pe plac; iar dorintele mele au fost mereu cam multe. copiii de la giurgiu i-au scris in urma cu doua seri mosului, din suflet si cu emotie. si-o sa vedeti, ca in fiecare an, cat de modeste sunt dorintele lor. eu sunt convinsa ca va asteapta o serbare frumoasa, asa ca nu va lasati rugati prea mult. :)

DSC_0055
mecanismul ramane la fel ca in trecut; avem o lista cu toti copiii ce se afla in acest moment acolo. acestia i-au scris mosului (scrisorile sunt pe drum), dar unul dintre spiridusi ni le-a aranjat deja intr-un email. in documentul urmator – document!! – gasiti doua sheets, una cu lista de cadouri, una cu lista de nevoi. ne vom ocupa, ca in fiecare ani, de tot ce putem.

imi pare tare rau ca anul acesta nu voi fi in tara, dar stiu c-o sa va bucurati si pentru mine. :) stiu ca timpul e scurt, ar trebui sa ne mobilizam repede. cel mai probabil se va pleca spre ei pe 19 decembrie, dar revin cand am informatia exacta. pentru orice alte informatii, lasati-ne un mesaj pe pagina de facebook sau aruncati-mi un email pe alecsandra_blash@yahoo.com.

despre carrot cake, dar in foarte multe cuvinte.

oxford english dictionary se duce pe urma cuvantului ‘cake’ atat de inapoi in timp, incat se opreste pe la 1 200 si ceva. termenul de ‘cake’ pare sa aiba ceva istorie, e de origine vikinga si se trage din termenul ‘kaka’, un cuvant dintr-un soi de dialect scandinav ce s-a vorbit intre secolele 9-13. dupa spusele unor istorici, egiptenii ar fi fost printre primii cu tehnici mai avansate de copt; in acele vremuri, cele mai intalnite erau prajiturile cu fructe si un soi de turta dulce; ambele puteau fi pastrate timp indelungat.

tot dupa spusele istoricilor, torturile au inceput sa se coaca ‘pe bune’ in europa, pe la jumatatea secolului al 17 – lea; acestia beneficiau de tehnologii mai avansate (cuptoare) si de prezenta anumitor ingrediente (zaharul rafinat). pana la zaharul rafinat, mierea era indulcitorul de baza pentru dulciuri; cel putin asa scrie in toate scriiturile pe care le-am gasit eu. :)

m-am dat suficient desteapa intr-o suta si ceva de cuvinte, sa va spun, totusi, cu carrot cake-ul.

pentru blat, treceti pe lista:

– 200 gr faina20151108_161413_Richtone(HDR)
– 200 gr zahar brun
– 3 lingurite bicarbonat de sodiu
– 3 lingurite de scortisoara
– 200 ml ulei de floarea soarelui
– 4 oua
– 200 gr morcov ras
– 100 gr nuci
– 100 gr stafide
– coaja si sucul de la doua portocale
– optional, nucsoara. personal, mie nu-mi place
– tot optional, un centimetru de ghimbir ras.

pentru crema v-ar fi de folos:

– 500 gr crema de branza
– 150 gr zahar pudra
– zeama de la 1/2 portocala (eu am pus chiar zeama de la o portocala intreaga)
– 150 ml smantana pentru frisca.

inainte de judeca orice, as vrea sa stiti ca elena, draga de ea, a dus juma’ de tort la birou. acolo, elena lucreaza cu englezi dintr-astia mofturori si pretentiosi si, basically, i-a zapacit. asta dupa ce le-a zis ca l-a pregatit chiar ea, cu manutele alea doua cu care face cea mai buna maioneza de casa, de-o venereaza aia cam cum venerau egiptenii pisicile.

revenind, incalziti cuptorul la 170 de grade. daca cuptorul n-arata gradele (intelegeti voi ce zic), am aflat o chestie faina pentru voi. citind ‘the victorian kitchen’, am inteles ca in perioada victoriana, cand termometrele pentru cuptoare erau o raritate, cei mai preocupati cu gatitul dezvoltasera metode proprii:

1. presararea unui praf de faina pe ‘podeaua’ cuptorului – daca faina devenea maronie, cuptorul era numa’ bun. daca se innegrea, era prea incins.
2. asezarea unei coli de hartie in cuptor:
a. daca arde, cuptorul e prea incins
b. daca se coloreaza maro deschis, cuptorul e bun pentru placinte
c. daca se coloreaza galben inchis, cuptorul e bun pentru torturi
d. daca se coloreaza galben deschis, cuptorul e bun pentru biscuiti si foietaje micute.

acum, ca ati terminat de citit o informatie care nu va va fi de folos poate niciodata in viata asta, reveniti la blat. intr-un bol mai mic asezati faina, bicarbonatul, coaja de portocala, scortisoara si-un praf de sare (si nucsoara daca va incanta). intr-un bol mare bateti ouale cu zaharul, adaugati untul si sucul celor doua portocale. adaugati morcovul ras, stafidele si nucile maruntite la cutit – eu am pastrat 12 jumatati si pentru decor – (si ghimbirul ras, daca va coafeaza). adaugati la final faina si amestecati compozitia exact pana cand incorporati faina, nu mai mult. pregatiti o tava de copt pe care o tapetati cu hartie de copt.

(intrerupem programul obisnuit pentru o alta informatie care nu mai intereseaza pe nimeni, dar trebuie sa par si eu inteligenta) stiti de ce torturile si majoritatea prajiturilor sunt rotunde? pentru ca ele-s derivate ale painii din antichitate. aluatul se framanta si se modela apoi in forma unei sfere; la caldura se relaxa si el, aluatul, si capata o forma rotunda. tot istoricii au zis-o si pe asta. si-au mai zis ca prajiturile si-au schimbat foarte mult infatisarea de-a lungul timpului, dar cel mai frumos le-a fost in perioada victoriana.

20151108_161852_Richtone(HDR)
revenind, din nou, blatul ar trebui sa stea la cuptor cam 60-70 de minute. la 55 eu am facut testul cu scobitoarea si la 60 a fost numa’ bun de scos din cuptor si lasat la racit. ca sa nu va pictisiti asteptand, puteti sa v-apucati de crema. puneti mana pe mixer si ocupati-va de crema de branza si zahar. dupa ce s-au amestecat bine, incepeti sa picurati din zeama de portocale. mie imi place ideea si nu ma deranjeaza aroma, i-as fi pus cat mai multa. cum spuneam, 1/2 – 1 portocala ar trebui sa faca treaba. la urma am adaugat smantana pentru frisca si am stat cu mixeru’-n mana vreo 5 minute, pana m-am convins ca-mi place crema.

din momentul in care s-a racit blatul, va numiti artisti artisti. il taiati, il umpleti cu crema, il ornati si-l faceti frumos cum va place voua. ideal ar fi sa se raceasca vreo 3 ore. pentru ca stiu asta si pentru ca elena nu se poate abtine, am pus si de-un rand de briose, din aceeasi compozitie si-am reusit s-o tin departe cat a fost nevoie. intrebari?

20151108_161645_Richtone(HDR)

 

Instagram, cu si despre mancare

‘- ba, ce mancam azi?
 – nu stiu exact. am vazut eu ceva fain pe instagram, stai sa vedem ce iese.’

cel mai mare pariu cu bucataria, unul pe care nu l-am pierdut inca, a fost ‘sa nu ma plictisesc'; pe principiul ‘daca si de asta ma satur, ce fac eu cu viata mea?’, sa va povestesc. sa-ti vina sa cauti inspiratie, sa vrei sa faci mancare, alta fata de aia pe care o faci timp de 10-12-14 ore la munca, sa-ti mai vina sa faci 20 de poze unei farfurii dupa ce ai incercat 3 retete de ceva ce nu-ti place cum a iesit, toate imi pareau greu de legat. dupa mai bine de un an si jumatate in bucatarie, ma bucur sa va scriu ca atunci cand am timp de o tigara sau cat ma foiesc cu metroul, ma gandesc numai la ce-as mai putea pue frumos si bun intr-o farfurie.

pentru ca in bucataria de la munca nu ma joc chiar dupa regulile si gusturile mele, pentru ca gatesc dupa retete pe care le aprob intotdeauna, pentru ca 2-3 luni (in cel mai fericit caz) in care pregatesc acelasi meniu imi taie elanul si creativitatea, ma agat si agat idei de pe peste tot. astazi, Instagram.

gordon ramsay, jamie oliver, yotam ottolenghi.

primii doi mi-au fost inspiratie din prima zi in care m-am hotarat ca vreau sa invat sa gatesc si sa mananc cinstit, pe ottolenghi l-am descoperit si aprofundat la londra.

in plenty si plenty more pana si eu ma uit cu nesat, desi sunt in totalitate vegetariene. daca am invatat sa iubesc legumele, am invatat urmarindu-l pe ottolenghi. daca cineva marita frumos si pe gustul meu arome si texturi, e ottolenghi. asta ca sa nu mai spun de deserturile de la deli-uri, care-s absolut minunate.

2015-11-23 23.07.36

de vreo doua luni de zile imi place sa gatesc dupa poze. deschid instagramul si ma opresc dupa ce-am gasit macar o poza pe care sa-mi vina s-o reproduc. ma rog, sa ma gandesc la ce-a vrut autorul sa spuna. apoi ma gandesc la primele doua ore mai libere si le umplu. am facut niste chestii absolut geniale, s-a votat si-n casa. vreau va povestesc despre clatitele lui ottolenghi, un hummus cu dovleac copt si-un cartof dulce copt, umplut cu linte, branza feta, patrunjel si rosii uscate, toate vazute in fuga pe instagram si reproduse dupa o reteta pe gustul meu.

acum, e cunoscut faptul ca ma cam irita strictetea din anumite retete. la un moment dat, cand compania in care lucrez a hotarat infiintarea sectiei de patiserie, m-au rugat sa le fac niste prajituri. le facusem si niste briose cu afine, iar bucatarul sef m-a intrebat cata faina am pus. ‘cam o cana’, i-am raspuns. ‘una ca asta’, aratandu-i ceva ce mi se parea potrivit. ‘- si cate grame de afine? – aaa… toate?!’. am sunat-o pe stefania sa-i povestesc si mi-a spus ca daca se intampla, as fi primul pastry chef care gateste fara reteta. ne-am distrat, dar am concluzionat ca-i prea strict pentru mine.

revenind la retete, imi amintesc de o poza cu o pasta galbena si incep cu hummusul. astfel, in ordinea numerelor de pe tricou, aveti nevoie de:
20151024_162401
– 500 gr dovleac
– 400 gr naut (eu am trisat si-am folosit gata fiert, din conserva)
– 2-3 linguri de tahina
– 1-2 catei de usturoi (eu am mers pe 5) :)
– ulei de masline, undeva intre 70 si 100 ml
– sare
– fulgi de ardei iute
– zeama de lamaie (as spune jumatate de lamaie, dar puteti sa incercati cu mai putina)
– patrunjel proaspat.

incepeti cu inceputul si incalziti cuptorul la 200 de grade. pregatiti o tava in care asezati ceva hartie de copt, apoi dovleacul taiat felii si presarat cu sare. musai si stropit cu ulei de masline. lasati-l la copt 30-35 de minute. daca nu-i copt in timpul asta, mai insistati pana se inmoaie. lasati-l la racit macar 15 minute.

intr-un robot de bucatarie aruncati nautul, dovleacul racit si usturoiul si nu va opriti pana nu iese ceva cremos. adaugati tahina, zeama de lamaie si sarea si treptat, uleiul de masline. pe cuvant ca mi-a iesit cel mai fin hummus!

eu l-am mutat intr-un bol unde l-am mai ametit la lingura cu fulgi de ardei iute si patrunjel proaspat, dar voi va puteti juca dupa pofta. l-am servit cu morcovi si castraveti proaspeti, pe tot, in aceeasi seara. ceea ce va doresc si voua! :)

20151024_170119_Richtone(HDR)